La doi ani de la tragica dispariție a Mădălinei Manole, Amna îi aduce artistei un omagiu înduioșător interpretând în varianta proprie una din cele mai dragi piese ale regretatei cântărețe, “A fost iubire”.
După un concert, în camera de hotel, acompaniată doar de o chitară, Amna a fost filmată cântând live piesa pe care Mădălina a lansat-o în 2007. “A fost o mare voce, un talent deosebit! Toată copilăria i-am fredonat melodiile. Cel mai mult mi-a plăcut „Fată dragă”, un adevărat hit la momentul respectiv. Am văzut-o pe Mădălina live, într-un spectacol, la Teatrul de vară de la Costinești. Am rămas fascinată de vocea și de prezența ei scenică”, spune Amna. La doi ani de la moartea Mădălinei Manole, Amna își amintește cu tristețe ziua în care a auzit tragica veste a sinuciderii artistei. „Mă uitam la televizor și nu puteam să cred că este real! Am fost șocată. Am urmărit jurnalele de știri de pe toate posturile, timp de ore! M-a întristat modul, în care s-a comentat viața Mădălinei, dar și faptul că românii își amintesc de artiști valoroși, abia după ce aceștia se sting din viață. Este foarte trist!”, mărturisește Amna. “Odihnește-te în pace, Mădălina!”, este mesajul pe care Amna l-a transmis la finalul melodiei. Amna este cântăreața care a dominat topurile din România și a trecut granițele țării cu piesa “Tell me Why” și este considerată un superstar în Polonia.
[youtube width=”580″ height=”325″ video_id=”mmqsfTTJk9A”]