Corina Caragea, prezentatoarea Știrilor PRO TV din sport, este pasionată de călătorii. După multe locuri de vis pe care le-a vizitat anul acesta, Corina și-a luat câteva zile libere pentru a merge în celalalt capăt al lumii, făcând cunoștință cu un alt tip de civilizație.
Singapore și Bali au fost destinațiile alese de vedeta PRO TV pentru această vacanță, iar așteptările ei au fost întrecute. Locurile vizitate și atmosfera de acolo au încărcat-o pe Corina cu energie pozitivă și amintiri de neuitat.
Singapore a impresionat-o pe Corina prin civilizație și regulile stricte care pun în mișcare un asemenea oraș: “Vacanța mea a fost împărțită în două: prima parte – Singapore și a doua – Bali. Total opuse. Singapore este un oraș SF, cu o curățenie pe străzi de îți vine să te descalți, cu infrastructură de nota 10, cu mulți zgârie nori, un New York parcă în viitor, dar cu reguli foarte stricte. Totul este foarte bine pus la punct. Am fost la cea mai frumoasă Grădină Zoologică din lume, dar și la Grădina Botanică, acolo unde au separat o zonă specială pentru un colț de paradis – cel rezervat Orhideelor. Nu am ratat nici China Town și Little India, unde pășești în altă lume, plină de culoare, arome, mâncăruri tradiționale!”.
Bali a impresionat-o pe Corina prin bunătatea oamenilor și frumusețea naturii: “Partea mai aproape de sufletul meu a fost Bali. Insula Bali are cea mai importantă resursă: nu petrol, nu aur, ci oamenii! Mulți sunt săraci, însă bogăția sufletului lor depășește numărul bancnotelor de orice tip. Balinezii au un mod special de a te face să te simți incredibil ca oaspete al lor. Te întorci din Bali cu impresia că o bucățică din suflet ți-a rămas la acei oameni zâmbitori și buni. De la temple scăldate în apele Oceanului Indian, care mi-a oferit apusuri de neuitat, la orezării, plaje și mâncare incredibilă, Bali m-a cucerit și m-a făcut să îmi promit că mă voi întoarce cândva!”.