Wave Resort Pomorie este un vis devenit realitate pentru acei turiști români care-și doreau să meargă într-o locație cu adevărat luxoasă, exclusivistă, dar fără să fie nevoiți să meargă cu avionul. Hotelul de 5 stele situat în sudul litoralului bulgăresc, între două orașe istorice, Nesebar și Pomorie, la distanță de 10 minute de mers cu mașina de acestea, oferă toate serviciile de la resorturile de lux din Antalya, la doar 350 de kilometri de București.
940.000 de români și-au petrecut conform statisticilor vacanța în Bulgaria în 2020. Mulți au ales această destinație deoarece vara trecută s-a putut intra în țara vecină liber, fără teste COVID-19, comparativ cu Grecia. Autoritățile sanitare din Bulgaria vor anunța dacă vor prelungi măsura sau vor renunța orice restricție. La întoarcerea din vacanță însă nu mai trebuie să prezinți nimic, deoarece Bulgaria este pe lista verde. Dai buletinul sau pașaportul și intri în țară.
Așa că cel mai probabil mulți români vor alege această destinație pentru vacanța de vară, raportul calitate-preț în această țară fiind unul foarte bun. Recomandarea mea este Wave Resort, un hotel construit în genul hotelurilor din Belek, Antalya, pe o suprafață imensă, între două orașe importante, Nesebar și Pomorie.
Resortul este compartimentat în așa fel încât să nu-ți lipsească nimic și să nu fii nevoit să te mai deplasezi cu mașina decât pentru excursii, dacă ești amator de așa ceva. În rest, poți să o lași în parcarea păzită și să te distrezi tot concediul în resort. N-ai cum să te plicitești. Au un restaurant principal și încă trei restaurante A la Carte, lobby cu gustări, prăjituri și diferite băuturi deschis între mese dar și toată noaptea, baruri la piscine și pe plajă, terasă imensă afară unde poți servi masa. De asemenea, există un centru SPA de 2500 de metri pătrați, 7 piscine exterioare dintre care un aquapark pentru copii și unul pentru adulți, plajă privată la malul mării imediat cum se termină zona de piscine.
Copii vor fi cei mai fericiți. Există un loc de joacă imens pentru copii afară, unde-ți poți lăsa copilul sub supraveghere, loc de joacă pentru copii în interior, dar și petreceri tematice pentru copii seara unde pot dansa și juca diferite jocuri. De asemenea, există programe pentru copii și pentru adulți și la piscine.
Seara te poți relaxa în lobby unde sunt mese de biliard, de ping pong, dar și alte jocuri. De asemenea, sunt concerte organizate la hotel și o mini-discotecă pentru adulți. Există și un magazin cu haine, altul cu jucătorii sau cu diverse produse alimentare și de frumusețe pe care dacă le-ai uitat de acasă nu trebuie să te deplasezi din hotel pentru a le achiziționa.
Camerele sunt mari, moderne și spațioase, iar dimineața dacă nu tragi jaluzele te va trezi răsăritul soarelui deoarece toate sunt cu vedere la mare și la zona superb amenajată de piscine.
Wave Resort este o alegere potrivită atât pentru tinerii care caută un loc exclusivist aproape de casă, dar și pentru famiiile cu copii. Preslava Boycheva, managerul de marketing și de vânzări al resortului ne-a explicat de ce românii ar trebui să aleagă să se bucure de vacanță în acest sezon acolo.
”Resortul nostru Ultra All Inclusive este operațional, funcționează la maximum. Cei mai mulți vizitatori pe timpul verii sunt familiile cu copii. Este un loc foarte atractiv și liniștit pentru familii, care beneficiază de toate serviciile Ultra All Inclusive. Au la dispoziție restaurantele cu buget, cele 3 restaurante adiționale, multe baruri care pot fi găsite peste tot în resort, avem 7 piscine exterioare. Un lucru interesant este că toate cele 7 piscine exterioare sunt separate. Așa că este o zonă foarte mari. Aici este zona de relaxare pentru adulți, pe de o parte. Adulții se pot relaxa la maximum. De cealaltă parte a podului este Aquapark-ul, o zonă de distracție, cu 3 tobogane pentru cei mici, 4 tobogane pentru adulți, avem locuri de joacă și o zonă unde adulții își pot lăsa copiii mai mari de 4 ani și se pot relaxa.
Resortul este construit în așa fel încât să se potrivească cu toate trend-urile noi din industrie. Avem o infrastructură uriașă,cu plajă privată. Un alt avantaj este faptul că lângă noi este Lacul Pomorie, o zonă naturală. Această zonă este cunoscută de secole drept un loc unde se produce sarea, dar este și locul unde se găsește nămolul negru vindecător de la Pomorie. Ce ne dorim să facem este să combinăm frumusețea naturii cu infrastructura de 5 stele pentru oaspeții noștri.
Avem și o zonă uriașă SPA, care acoperă 2.500 de metri pătrați. Conceptul este că sunt 3 linii distincte. Prima este zona de SPA medical, unde oferim diferite tratamente. Anul acesta, oamenii caută pachetele medicale post-Covid, care combină resursele naturale, aerul curat, nămolul cu practici medicale specifice, cum ar fi chiroterapia sau terapia electrică. Avem doctori foarte buni, care oferă consultații și le spun oaspeților care sunt terapiile care li se potrivesc. Pe lângă asta, avem conceptul de well-being, care este o combinație de SPA medical și SPA de frumusețe. Iar, în final, avem linia de SPA de frumusețe, pentru toate persoanele care vor să se relaxeze și să-și îmbunătățească starea de bine când sunt în resort.”, a explicat Preslava Boycheva.
După un an și trei luni de pandemie mulți se tem de o posibilă infectare în vacanță. Acest lucru însă este puțin probabil în Wave Resort, chiar dacă te simți acolo ca și când nu ar exista Covid-19.
”Respectăm toate măsurile anti-Covid-19 pe care autoritățile bulgare le-au luat. Infrastructura resortului este așa făcută încât să fie disponibili mai mult de 45.000 de metri pătrați, ceea ce înseamnă că este ușor pentru noi să asigurăm respectarea distanțării sociale. Șezlongurile și umbrelele sunt așezate în așa fel încât să aibă distanța minimă între ele. Chiar dacă hotelul este plin pe timpul verii, fiecare oaspete va avea șezlongul său pe marginea piscinei și la plajă și va exista distanțare și la masă. Dincolo de asta, la barurile care oferă mâncare și băutură, nu există autoservire. Staff-ul nostru servește mâncarea și băutura oaspeților noștri. Distanța de minimum 1.5 metri este păstrată oriunde în resort.
Mâncarea și varietatea de mâncăruri reprezintă un lucru cu care ne mândrim, pentru că hotelul nostru urmează cele mai noi trend-uri legate de tot ce înseamnă Ultra All Inclusive. Avem restaurante mari cu bufet, unde organizăm în fiecare zi mese-bufet. Avem bucătari foarte buni din Antalya, care știu cum să prezinte mâncarea în cel mai frumos mod. Felul în care ne selectăm produsele este foarte important.
Încercăm să alegem cele mai bune produse, dacă ne gândim la mâncare și băuturi. Dincolo de asta, avem 3 restaurante mai mici, unde atmosfera este diferită decât în restaurantele mari cu buget, cu o servire mai exclusivistă și diverse teme legate de atmosferă. Avem restaurante cu temă mediteraneană, asiatică și tradițional bulgărești. Astfel, oaspeții noștri au de unde alege și ce vizita”, a mai explicat managerul Wave Resort.
Ce poți vizita în cazul în care până la urmă vrei să ieși din Wave Resort
Camel Park Sunny Beach
Camel Park Sunny Beach este la doar 7 minute de mers cu mașina de Wave Resort și este un obiectiv turistic de neratat atât pentru familii cu copii, cât și pentru tineri, pe care îl găsești pe Waze sau pe Google Maps. Aici vei avea ocazia să hrănești sau să călărești cămile. Ideea acestei mini grădine zoologice cu 9 cămile aduse din Cipru și încă 6 născute între timp în Bulgaria i-a venit soțului Milenei Vasileva, Vasos, originar din Cipru. Acesta ar vrea să găsească un teren pe lângă București să extindă afacerea și în România. În afară de plimbări cu cămila există și alte animale. Măgăruși, ponei, capre, oi, câini, dar și diferite păsări. Copii au și un loc de joacă amenajat, există restaurant și de asemenea un mini-magazin cu suveniruri. Intrarea este 20 de leva pentru un adult, în care ai și mâncare pentru cămile și ponei inclusă, iar pentru copii este 10 leva. Plimbarea cu cămila este 15 leva, dar prețurile pot fi ajustate în funcție de câte persoane merg. Se fac reduceri dacă sunteți mai mulți.
Orașul Pomorie
Sunt autobuze expres(shuttle bus) gratuite, puse la dispoziție de hotel, dacă nu ajungeți în 10-12 minute cu mașina. Informații despre autobuze le poți găsi la recepție. Pomorie, cunoscut în vechime sub denumirea de Anhialo, este un oraș pe malul Mării Negre din Bulgaria care a fost fondat la finalul secolului V î.Hr, ca o colonie a orașului antic Apollonia.
În prezent este un oraș modern, doar 10 case vechi au rămas în picioare după un incendiu devastator care a avut loc în 1906. Sfântul Gheorghe este ocrotitorul orașului și există o statuie imensă în primul sens giratoriu la intrare, iar în apropiere este o mănăstire cu același nume.
Mănăstirea Sfântul Gheorghe Pomorie
Acest locaș este cunoscut în Bulgaria datorită izvorului cu apă tămăduitoare, pentru basorelieful legendar al Sfântului Gheorghe, dar și pentru icoana sfântului executată de Temistoklis Diamandopulo Zograpf, pictor din Pomorie.
Mănăstirea a fost înființată de coloniștii greci în secolul VII. A fost distrusă în timpul invaziei otomane de la sfârșitul secolului al XIV-lea, dar a fost refăcută după 300 de ani. Legenda spune că în vremea în care Bulgaria era sub stăpânirea turcilor, întreaga zonă din Pomorie aparținea lui Selim Bay. Acesta devenise orb și a petrecut mai mulți ani în întuneric, doar în vis mai vedea lumea în culorile ei. În vis, în repetate rânduri, i s-a arătat un loc de pe pământurile sale unde s-ar afla un izvor vindecător. Curând după aceea, sub țărână, a fost descoperit un basorelief de marmură cu chipul sfântului Gheorghe. Ridicându-l, de sub bucata de marmură a izvorât apă, iar după ce a băut această apă, a început să vadă. Selim Bay s-a convertit ulterior la creștinism, a construit o capelă pe locul de una a izvorât apa, iar după moartea soției s-a călugărit devenind ulterior starețul mănăstirii.
Biserica pe care o vedem astăzi a fost înălțată în 1856 pe fundația celei precedente, ctitorită de Selim Bay. Sfântul lăcaș se află la intersecția străzilor Manastirska și Knjaz Boris I. Turnul clopotniță alb este înalt de 20 de metri și adăpostește izvorul cu apă vindecătoare.
Biserica scundă, fără turle, are trei altare și păstrează valoroase exemplare ale artei iconografice bulgărești din secolele XVII-XIX, precum o icoană a Sfântului Gheorghe datând din 1607, despre care se spune că este făcătoare de minuni. Curtea mănăstirii impresionează prin picturile cu scene din viețile sfinților care împodobesc toate clădirile anexă. Există și un mic muzeu, dar și magazin de suveniruri unde printre altele se poate cumpăra miere, vin sau rakia produse de călugări.
Biserica ”Schimbarea la Față a Domnului” din Pomorie
Această biserică este cea mai veche din Pomorie, fiind construită între anii 1763-1764, fiind sfințită în 1765. A fost zidită pe locul unde a existat un templu mic din secolul al IX-lea, care a fost distrus în 1760. Biserica este o clădire dreptunghiulară cuprinzând trei nave cu tavan de lemn, fără cupole exterioare și arcade interioare. Absida din altar lipsește. Biserica are două acoperișuri, cu un spațiu vast în interior, cu două ferestre la nord și peretele la sud. Are două intrări, la sud mai mare și la vest mai mică.
Clădirea bisericii este completată în întregime de piatră, cu centuri de lemn și cârlige între centuri și colțuri. Biserica este decorată cu sculpturi bogate în lemn și icoane. Iconostasul este realizat în întregime din sculptură de lemn cu diferite motive florale gravate. A fost o muncă de un nivel artistic și tehnic foarte ridicat. Pe iconostas sunt așezate 17 icoane mari pe rândul Domnului, pictate de diferiți pictori în secolele XVII-XVIII, iar unele icoane își au originea în secolul al XVI-lea. Pe al doilea rând apostolic sunt 33 de icoane mici, apostolice, festive și sfinte. Toate icoanele posedă calități artistice ridicate și sunt plasate printre cele mai bune opere de artă cu icoane din Bulgaria. Sunt icoana Domnului Iisus Hristos, există un mic izvor sfânt cu apă sfințită, care apare dintr-o lespede de piatră de 20-25 cm grosime. Izvorul a fost numit de creștini ”Lacrimile lui Iisus”. În 1976 biserica a fost recunoscută ca Monument al culturii de importanță națională gradul I.
În apropierea acestei biserici, cum mergi de la plajă spre portul din Pomorie, se află paraclisul Sfântului Nicolae, unde pescarii intră și aprind o lumânare înainte să meargă să prindă pește.
Mormântul tracic cu cupolă
-intrarea costă 4 leva de persoană, poate fi vizitat între orele 10:00-16:00, în unele perioade e închis lunea și marțea
Mormântul tracic, datează din secolul al II-lea sau al III-lea d. Hr. și nu este un mormânt obișnuit ci mausoleul unei familii bogate din anticul oraș grec Anhialo, numele sub care a fost fondat Pomorie, folosit și ca loc pentru ritualuri religioase. Este o mixtură între arhitectura și tehnicile de construcție din Tracia și Roma, stilul este atât roman, monumentul având structura mausoleelor romane, cât și tracic, mormântul fiind acoperit cu pământ în formă de movilă, este construit atât din piatră, tipic arhitecturii tracice, cât și din cărămidă, tipic arhitecturii romane.
Este unul dintre cele mai mari și mai bine conservate morminte din Peninsula Balcanică și unul din cele în care s-au găsit arme și unelte din vechile vremi tracice. Dacă aveți timp vizitați Muzeul de Arheologie din Burgas unde le veți găsi expuse.
Nu se știe când și cum a fost descoperit, povestea spune că doi păstori, în timp ce își pășteau oile, au săpat o groapă în movilă și au intrat în ea, de atunci, site-ul fiind cunoscut sub numele de „movila goală” . Cert este că cercetările au început la sfârșitul secolului 19 și că Mormântul a fost parțial restaurat în anii 1957 – 1958, mai târziu i s-a acordat statutul de ”monument al culturii de importanță națională” . Pe lângă acest mormânt în Bulgaria mai există două deosebite morminte, la Kazanlâk şi Sveştari, incluse în Patrimoniul UNESCO
Muzeul Sării din Pomorie
De 2002, singurul Muzeul Sării din Bulgaria și Europa de Est, situat lângă stațiunea Pomorie din Marea Neagră, primește oaspeți din întreaga lume. Aici turiștii au avut ocazia să vadă exponatele interesante și să vadă exact unde și cum se obțin cristale de sare albă. Muzeul fost creat cu sprijinul financiar al UE în cadrul programului PHARE. Câțiva ani mai târziu, „Muzeul Sării” a intrat pe lista celor 100 de situri turistice naționale.
Muzeul este format din două componente. Una este sala de expoziții, unde puteți urmări istoria producției solo în orașul Pomorie. Avem un material fotografic bogat și mijloace audio-vizuale moderne. Puteți vedea aparatele și instrumentele cu care lucrau lucrătorii solari. În lunile de vară este deosebit de interesant în partea exterioară a muzeului. Apoi, este posibil să se observe metoda de extragere a sării de mare prin metoda veche, care este tipică pentru Pomorie. Acesta este singurul muzeu din Europa de Est pentru producția de sare prin evaporarea solară a apei de mare.
Muzeul în sine este situat pe malul lacului sărat Pomorie. Salinele de la muzeu produc încă sare în același mod ca în vremurile străvechi. Procesul de extracție este trecerea succesivă a apei de mare către lac și de acolo prin mai multe bazine speciale. Se evaporă, ceea ce crește concentrația de sare. Totul se termină cu cristalizarea în micile saline, care au dimensiuni cuprinse între 80 și 100 mp. Istoricii sugerează că salinele actuale au existat înainte de înființarea vechiului oraș Anhialo în secolul al V-lea î.Hr. Mirosul îmbătător al mării, briza proaspătă de coastă și atmosfera plină de istorie sunt o ocazie excelentă pentru o vacanță plăcută la mare, combinată cu o nouă cunoaștere a modului antic de extragere a sării.
Observatorul de păsări care este situat chiar lângă Muzeul de Sare din Pomorie
Lângă erau și oameni care intrau în lac pentru nămolul vindecător. Stațiunea Pomorie este binecunoscută și în rândul ornitologilor. În timpul anului, mai mult de 200 de specii de păsări pot fi observate în jurul lacului, iar păsările ce urmează ruta de migrare Via Pontica se opresc în timpul primăverii și toamnei pentru a se hrăni cu crevete sărat din lac. Specii pe cale de dispariție, cum ar fi cormoranul pitic și pelicanul creț, pot fi observate alături de alte specii obișnuite. Lacul este și un loc de reproducere pentru rândunica de mare și năvodar. În ultima perioadă, construirea de platforme artificiale de reproducere s-a dovedit a fi un real succes.
Burgas și insula Anastasia
Wave Resort este situat la doar 15 minute de mers cu mașina de aeroportul Burgas, iar centrul orașului este la aproximativ 20 de minute. Burgas este al patrulea mare oraș din Bulgaria și este și un centru industrial dezvoltat.
Centrul orașului este foarte frumos, de asemenea există un parc pe malul mării. Cei pasionați se pot bucura în Burgas de câteva ore de surfing sau scuba diving.
De aici poți ajunge pe Insula Anastasia, Anastasia Island după cum o veți găsi marcată pe hărțile turistice bulgărești, situată la 4 mile marine sud-est de Burgas, între Cap Chukalya și Cap Atiya, este una dintre cele mai noi atracții turistice ale Bulgariei. Este o mică insulă stâncoasă, apărută în urma erupției unui vulcan, singura locuită de pe coasta bulgărească a Mării Negre. Înălțându-se deasupra nivelului mării cu 12 până la 17 metri, insula are o suprafață de numai 9 hectare.
La terminalul pentru pasageri care se află în portul vechi, există un punct de informare turistică unde se pot face și rezervări pentru vaporașele care efectuează curse la Insula Sfânta Anastasia. 10.00, 13.30 și 17.00 sunt orele de plecare din Portul turistic Burgas. Taxa de călătorie dus-întors (35 minute/sens) este de 12 leva/persoană. Vaporașul rămâne acostat două ore timp în care poți vizita, poți fotografia, te poți răcori cu un suc, apoi te readuce la Burgas.
Insula Sfânta Anastasia este singura insulă a Bulgariei care găzduiește o biserică. Acest lăcaș a făcut parte dintr-un ansamblu monahal care a existat acolo încă din sec. XV. Arsă de câteva ori, atacată de pirații în căutare de comori, mănăstirea a suferit deteriorări, reparații și extinderi succesive, dăinuind până în 1923 când a fost transformată într-o închisoare.
Istoricul locului consemnează faptul că 132 de deținuți au fost exilați pe Insula Sfânta Anastasia, 43 dintre ei reușind să evadeze. Cu ajutorul a două bărci cu vâsle aceștia au ajuns la Cap Chukalya, apoi s-au ascuns în munți. După acest eveniment, insula și-a căpătat numele de Insula Bolșevicilor. Nu bănuiau atunci acei oameni că vor deveni parte din istoria insulei și că memoria lor va ocupa un loc bine stabilit în muzeul care va fi amenajat ulterior în una dintre clădirile fostei mănăstiri.
Biserica de piatră, înălțată în sec. XV-XVI, este mică, dar foarte solidă. Are o singură turlă, scundă, iar în jurul pereților, la exterior, sunt mese și bănci de lemn. În interior am remarcat iconostasul din lemn, foarte frumos lucrat, împodobit cu bogate detalii de inspirație vegetală. Este foarte bine păstrat și cred că este de dată mai recentă. Frescele nu s-au păstrat în totalitate, mari porțiuni de zid fiind doar văruite. În prezent la biserica din insulă nu se mai oficiază slujbe, dar – la cerere și cu angajarea unui preot pentru ceremonie – biserica poate fi folosită gratuit pentru cununii sau botezuri.
Pronaosul bisericii este astăzi un mic muzeu. În vitrine, frumos aranjate, sunt expuse icoane vechi și cărți de cult. Pe lângă pereți sunt înșiruite fragmente de piatră sculptată sau doar inscripționată. De asemenea, la exterior, în fața intrării, pe caldarâm, este o piatră cu o străveche inscripție pe care nu am reușit să o descifrăm. Cu ocazia vizitei noastre acolo, am aflat că o veche și valoroasă icoană a Sfintei Anastasia care a supraviețuit timpului se află în prezent la Biserica Sf. Maria din Burgas.
Farul de pe Insula Sfânta Anastasia datează din 1914 și nu este primul construit aici. Pe un stâlp de metal înalt de 40 metri, o companie franceză a ridicat primul far în anul 1889. Nu ne-am apropiat prea mult de far pentru că există expusă la vedere interdicția de a înainta până la far și până la clădirea anexă. Am făcut însă multiple fotografii.
În fostele chilii mănăstirești s-a amenajat de curând un muzeu modern. Expoziția muzeală cuprinde șase camere separate, fiecare prezentând o parte diferită din istoria insulei. Prima încăpere evocă trecutul cel mai îndepărtat. O alta expune diverse obiecte – icoane, cărți, scrisori, ochelari care au aparținut călugărilor fostei mănăstiri, iar celula de închisoare încearcă să redea (prin imagini, sunete și clipuri video) perioada în care insula a fost o închisoare. La muzeu există și o încăpere dedicată Sfintei Anastasia, cea al cărei nume este purtat și în prezent de mica insulă. Aici pot fi văzute icoane și imagini provenind din diferite perioade istorice și de la diferite școli de pictură. Tot aici, vizitatorii pot afla cum a trăit și cum a fost martirizată Sfânta Anastasia.
Restaurantul „100 години назад” – „Acum 100 de ani”- are o capacitate de 50 de locuri și nu întâmplător a fost denumit astfel. Chiar dacă are dotări actuale (aer condiționat, toalete moderne) restaurantul îi atrage pe vizitatori cu bucătăria sa autentică și cu atmosfera care încearcă să păstreze neștirbită tradiția insulei.
Orașul vechi Nesebar
Nesebar este la 10 minute de mers cu mașina de Wave Resort! Este orașul considerat ”Perla Mării Negre” sau ”Dubrovnik al Bulgariei”, o bijuterie înconjurată de ape. Odată ajuns acolo sigur ai vrea să te mai întorci. Orașul vechi este amplasat pe o peninsulă lungă de 850 m și lată de 350 de metri în care se ajunge printr-un istm. Podul pe care poți merge și pe jos, dar și cu mașina este binecunoscut datorită Morii de vânt unde majoritatea turiștilor își fac fotografii. Orașul vechi este înțesat cu magazine, cu terase, restaurante, dar și multe locuri de joacă pentru copii.
Este unul dintre cele mai vechi orașe din Europa, construit pe vechile ruine ale așezării trace Mesambria, dar grecii au colonizat așezarea în anul 510 î.Hr. Patronul cetății a fost ales zeul Apollo, grecii construind un templu și un teatru în onoarea sa. Aici au fost bătute monede de bronz și de argint, din secolul al V-lea î.Hr, iar din secolul al III-lea î.Hr. au început să fie bătute monede de aur.
Legenda spune că în Nesebar au existat 40 de biserici. Moștenirea culturală a vechiului oraș poate fi observată de turiști în cele patru muzee existente: de arheologie, etnografic, Biserica Sf. Ștefan care conține fresce din secolele XI-XVII și Biserica Sfântul Spas, care conține fresce din secolul XVII. Din 1983, orașul vechi din Nesebar este înscris în patrimoniul mondial UNESCO.
În timpul istoriei îndelungate Nesebar și-a pierdut 1/4 din teritoriu, fiind acoperit de mare. Sub apă, la 80 de metri de țărm, încă se pot vedea zidurile fortăreței. Mai multe despre istoria orașului Nesebar și video-uri de aici puteți găsi AICI.
Biserica ”Adormirii Maicii Domnului” din Nesebar, situată pe strada Hemus 16, 8231
Biserica a fost construită în 1873 și este singura din orașul vechi în care se săvârșește slujbe religioase și la care românii pot merge la Sfânta Liturghie în duminici și zile de sărbătoare. La final preotul le-a spus tuturor credincioșilor care veneau să ia anafură Hristos a înviat în bulgară, dar când ne-a întrebat de unde suntem, a știut să ne spună și în română.
Lăcașul de cult este foarte cunoscut datorită unei icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului care are o vechime de 800 de ani, dar care a fost adusă în Nesebar în urmă cu 200 de ani, de la Muntele Athos, fiind lucrată în stil bizantin. Este cunoscută sub numele de icoana ”Maica Domnului Neagră” datorită culorilor întunecate cu care este pictată. Sunt mai multe legende despre această icoană. Potrivit uneia, este o icoană militară greacă din secolul al XIII-lea, capturată de țarul Ivan Asen al II-lea în bătălia de la Klokotnitsa, când bulgarii au învins armata lui Theodore Comnenus.
O altă legendă spune că icoana a apărut acum două secole în oraș. A fost atârnată în ramurile celui mai vechi copac din oraș. Timp de trei zile localnicii au încercat să o ia de pe platan, au dus-o la una dintre bisericile orașului, dar în mod miraculos era din nou în copac în fiecare dimineață.
În a patra zi, Maica Domnului i s-a arătat unei fecioare și i-a spus că vrea să fie construită o casă a Domnului pe locul copacului. Localnicii, cu eforturi comune, au construit rapid biserica, iar trunchiul copacului miraculos a fost situat în centrul templului. Când l-au tăiat, au găsit în rădăcinile lui tot atât de mult aur și bani cât a fost nevoie pentru a construi biserica. Astfel a fost deschisă biserica nou construită ”Adormirea Maicii Domnului”.
Și din platanul tăiat, sun care au găsit aurul, au făcut un cerc cu un diametru de aproape 3 metri, pe care l-au așezat în fața ”icoanei negre” situat în partea stângă a iconostasului. În timp ce biserica era construită, icoana a fost păstrată în cealaltă biserică din Nesebar, ”Sfântul Gheorghe Biruitorul”. Pe 15 august în fiecare an biserica ”Adormirea Maicii Domnului” din Orașul Vechi din Nesebar este plină de oameni, fiind și sărbătoarea orașului.
Moara de vânt din Nesebar
Este unul dintre simbolurile orașului, fiind construită în perioada Renașterii. Fundația acesteia a fost făcută din piatră de la o biserică bizantină. Este construită pe 3 nivele: la primul etaj se depozita făina, la al doilea etaj locuia familia morarului (are și un mic balcon), iar ultimul etaj adăpostește mecanismele morii. Datorită vânturilor puternice care veneau dinspre mare, moara era într-o continuă funcțiune.
Zidul de vest de la intrarea în Nesebar
La intrarea în oraș vedem zidul de vest, ce datează din perioada bizantină. Deși a beneficiat de o poziție strategică excelentă, fiind înconjurată aproape în întregime de apă, locuitorii orașului au avut grijă să ridice gradul de siguranță prin construirea unor ziduri care au făcut din Nessebar o fortăreață de necucerit. Primii care au ridicat ziduri de apărare au fost tracii, iar mai apoi grecii, care au construit ziduri enorme, însă doar o mică parte au supraviețuit până în zilele noastre. Fortificațiile pe care le vedem astăzi, despre care spuneam că sunt din perioada bizantină, au 100 metri lungime și aproximativ 8 metri înălțime.
Biserica Hristos Pantocratorul din Nesebar
Biserica Hristos Pantocratorul, construită în secolele XIII-XIV. Oarecum în condiții bune, timpul a distrus însă un fragment din perete și o parte a cupolei. Dacă în exterior este frumos decorată,, cu arcuri de cerc și ornamente în relief, din păcate interiorul nu a rezistat până în sec.XXI, în prezent muzeul găzduind o mică galerie de artă.
Biserica Sf. Ioan Botezătorul din Nesebar
Construită din piatră de râu la finalul secolului X, cu fațada făcută din moloz, reprezintă un model de arhitectură bizantină timpurie. În ciuda dimensiunilor reduse, biserica dă senzația de masivitate. Există în interior foarte puține fresce originale, din sec.al XIV-lea, însă unicitatea bisericii este dată de acustica foarte bună.
Biserica Sfântului Salvator
Este probabil una dintre cele mai neobișnuite din Nessebar. Este singura construită în timpul Imperiului Otoman, fiind ridicată din donațiile unui cetățean înstărit, în 1609. Este destul de mică, fiind cam jumătate săpată sub pământ. Standardele otomane pentru bisericile creștine impuneau să nu fie mai înalte decât un om călare pe cal. Este probabil biserica cu cele mai multe picturi interioare păstrate. O prințesă bizantină, Mataissa Cantacuzina a fost arsă în interiorul acestui lăcaș.
Biserica Sfinților Arhangheli Mihail și Gavril
Distrusă în mare parte și care nu se poate vizita în interior. Un alt lăcaș bizantin, construit în sec. VIII și al IX-lea, a fost probabil o construcție superbă, după cum se poate vedea pe panoul de informații. Pereții combină armonios cărămida cu piatra.
Biserica Sf. Parascheva Nesebar
Un mic lăcaș construit între sec. XIII-XIV, de asemenea cu pereți din cărămidă și piatră. Fațada bisericii este acoperită cu decorațiuni geometrice și unele simboluri creștine timpurii, precum peștele, Soarele și crucile.
Biserica Sf.Sofia Nesebar
Aceasta a fost construită pentru a înlocui templu distrus al lui Apollo (construit de coloniștii greci). Deși aflată în ruine, încă impresionează. Potrivit istoricilor, acesta a fost locul din care orașul a început să înflorească, biserica servind și drept reședință a mitropolitului.
Biserica Sf.Ștefan Nesebar
Probabil cea mai frumoasă și singura ce merită vizitată și în interior. Ridicată în sec.al XI-lea, a avut parte de mai multe renovări și extensii de-a lungul timpului. Interiorul spuneam că poate merită vizitat, datorită celor peste 1000 picturi păstrate, dar și un iconostas superb din sec. al XVI-lea. Pe lângă faptul că are cel mai frumos interior dintre toate și curtea interioară este destul de plăcută. Sunt expuse în grădina bisericii numeroase vestigii, provenite probabil din perioadele grecești și romane.
Amfiteatrul Nesebar
Deși a fost construit cu multe secole în urmă, are în continuare un rol important în viața culturală a orașului. Multe concerte, piese de teatru și alte evenimente au loc aici pe timpul verii.
Castelul Ravadinovo
Castelul Ravadinovo, care este la 50 de kilometri de hotel, un castel desprins din povești, iar în aceeași zi orașul vechi din Sozopol, supranumit ”Orașul Mânturii”, care este în zonă, extrem de frumos. Acolo există o biserică foarte veche, Sfântul Gheorghe, unde se găsesc moaştele Sfântului Apostol Andrei, cel care a adus creştinismul în ţara noastră. Iar la intrare în oraşul vechi, s-a restaurat Catedrala Chiril şi Metodie, unde sunt moaştele Sfântului Ioan Botezătorul, descoperite în 2010 pe Insula Sveti Ivan, aproape de Sozopol. Sozopol este un oraș cu case vechi care seamănă cu Nesebar, dar prețurile aici sunt mai mici. Au plaje spectaculoase și panorame superbe la mare. De vizitat.