Home ACTUALITATE Danny D, de la „Pariu cu viața” la o carieră solo

Danny D, de la „Pariu cu viața” la o carieră solo

by Mirela Dinica
1 comment

Are 16 ani, se numește Dan Boldea și este pasionat de muzică și televiziune. Tocmai de aceea a și apărut în câteva episoade din serialul „Pariu cu viața” și în paralel a dezvoltat o carieră muzicală alături de proiectul Inventive Sound.

Pustiu a început să cânte de mic, când a descoperit că muzica e viața lui. “Am început să cânt de la 7 ani, când am luat ore de canto în particular. În 2009 am început să îmi scriu propriile melodii și să le înregistrez, după care am început să fac parte dintr-o trupă de dans numită GoldMask Crew cu care am început drumul în muzică. Ei erau dansatorii mei și eu cântam împreună cu coordonatorul trupei care era și rapper [Zoltan Ionuț]. Trupa s-a desființat în 2011, când am fost nevoit să mă mut la Cluj Napoca ca să îmi continui studiile (Liceul de artă dramatică și Coregrafie – Octavian Stroia). În aceeași perioadă a început proiectul Inventive Sound & Danny D, când unul dintre băieți, George, căruia i-au plăcut melodiile vechi, mi-a propus să fiu eu ‘vocea’ proiectului lor. Am acceptat și așa a început totul. Inventive Sound e alcătuită din doi Deejay, Darys-M și Skipp, care se ocupă de tot ce însemnă beat. Noi am încercat să venim cu ceva nou în muzica din România, și tot ce facem e prin propriile forțe. În paralel cu colaborarea cu Inventive Sound, Danny D își dorește să înceapă și un proiect solo. “Îmi doresc ca acest proiect sa prindă bine la publicul din România și să scot cât mai multe melodii de succes. În paralel o să încerc să îmi construiesc și o carieră de actor, actoria fiind a doua mare pasiune a mea. Am ănceput cu apariția din “Pariu cu viața” și voi continua”. Una dintre viitoarele piese solo va fi o colaborare cu compozitorul și interpretul Chris Thrace alias Cristian Tarcea, cel care îi va compune următoarea piesă.

Citeste si

1 comment

cosmina 10 august 2012 - 2:32 PM

Superb the boy!!!

Reply

Leave a Comment