Home VEDETEMONDEN De ce s-a grăbit Ellie White să facă al doilea copil

De ce s-a grăbit Ellie White să facă al doilea copil

by Mirela Dinica
0 comment

Ellie White mărturisește, pentru prima dată, că venirea pe lume a celui de-al doilea copil al său a avut loc, poate, prea devreme și că și-ar fi dorit să fie mai pregătită din punct de vedere psihic pentru a face față creșterii a doi copii. Și asta în condițiile în care s-a împărțit cu greu între cariera muzicală și creșterea celor mici.

Artistei i-a fost cu atât mai greu cu cât a hotărât să o hrănească pe fetița ei, Maria, exclusiv la sân, astfel că tot progranul ei zilnic a trebuit să se adapteze meselor micuței.

Solista s-a confesat pe blogul ei, www.elliewhite.ro, spunând: “Toată lumea mă laudă și îmi spune că am fost foarte curajoasă să fac și al doilea copil, în special la o diferență așa mică de timp de când l-am născut pe Mihăiță. E prima oară când recunosc deschis că nu din curaj am făcut al doilea copil, ci dintr-o oarecare euforie… chiar puțină inconștiență!

Unul din motivele pentru care m-am ‘grăbit’ atât de repede, a fost acela că, fiind diferența de vârstă cât mai mică, vor crește împreună, se vor juca împreună, vor avea aceleași cercuri de prieteni, s.a.m.d. Ceea ce nu am calculat (aici intervine inconștiența) este faptul că noi ne vom împărți timpul și activitățile în funcție de preferințele și orarele de somn și masă. Aproape toate tabieturile mele cu Mihăiță au fost pierdute, pentru o perioadă, care s-a prelungit deja, pentru că, dorindu-mi alăptare exclusivă, am ales să o țin aproape non-stop lângă mine.

Nu-mi pare rău deloc. Totuși, mi-ar fi plăcut să fi fost mai pregătită psihic pentru această schimbare, dar cred că, dacă o gândeam prea mult, probabil mai așteptam și cred că acum nu m-aș mai fi bucurat de cele două minuni în viata mea.

Când mă uit la Maria, cu ochii ei frumoși și mari, mi se umple sufletul de bucurie, și mi se pare că sunt cea mai norocoasă femeie din lume, iar când îl iau pe Mihăiță în brațe mi se înmoaie inima și aproape plâng de fericire că am un băiat atât de frumos și de destept și-i mulțumesc încontinuu că ne-a ales să-i fim părinți.

Linia dintre curaj și inconștiență este una destul de subțire, dar, odată pasul făcut, nu mai ai cum să dai înapoi, este important să îți asumi responsabilitățile și să încerci să faci tot posibilul să fii alături de ei cât mai bine!”.

Întreaga mărturisire a artistei, în care se regăsesc, probabil, multe tinere mame din România, poate fi citită pe blogul ei, www.elliewhite.ro.

Ellie White este mama a doi copii, Mihai, în vârstă de 3 ani și jumătate, și Maria, în vârstă de 1 an.

Citeste si

Leave a Comment