Home ACTUALITATE Doina Levintza i-a creat tinuta lui Cezar Ouatu pentru Eurovision. Tie iti place?

Doina Levintza i-a creat tinuta lui Cezar Ouatu pentru Eurovision. Tie iti place?

by Mirela Dinica
0 comment

La repetitii, plin de nerăbdare și energie pozitivă, Cezar a urcat pe scena de la Malmö și a oferit celor prezenți, dar mai ales fanilor Eurovision, un show cel puțin surprinzător.

Programul a început cu probele de sunet, la Malmö Arena, alături de o echipă de profesioniști de la SVT, televiziunea publică suedeză. Cezar și Alexandra Toma (backing vocal) au testat sonorizarea pentru piesa “It’s My Life”.
A urmat repetiția în sine a show-ului, care a determinat câțiva dintre jurnaliștii care au urmărit-o să declare că “avem un câștigător” și chiar să parieze pe piesa României! Cezar, îmbrăcat într-un costum negru cu piele, velur și pietre semiprețioase, creat special de designerul Doina Levintza, s-a impus pe scenă, demonstrându-și încă o dată calitățile vocale care i-au adus apelativul “The Voice” din partea fanilor. Prima repetiție a decurs bine, iar probele de sunet au fost, de asemenea, mulțumitoare. Am început cu dreptul și sper să continuăm la fel”, a mai spus șeful delegației noastre.

Și în următoarele zile, Cezar va avea un program extrem de încărcat, cu numeroase apariții, concerte, talk-show-uri sau interviuri. El va concura în semifinala din 16 mai, unde piesa “It’s My Life” va intra în competiție pe poziția 17.

 

Citeste si

Leave a Comment