După 29 de ani petrecuți în Germania, din care două treimi a lucrat în propria clinică, Dr. Nico Krilovici s-a mutat în România, unde s-a alăturat echipei City Dent. Nu a renunțat la stilul „nemțesc” și îl aplică zi de zi și în activitatea de medic stomatolog.
Ce înseamnă să fii medicul vedetelor? Care este diferența între a fi medicul vedetelor și a avea pacienți non-VIP?
Eu sunt doar medic stomatolog și zâmbesc pentru că am auzit că mi se spune „medicul vedetelor”, am luat-o ca atare, însă prefer să mă numesc doar medic pentru pacienții mei. Nu tratez în mod diferit o persoana publică față de o altă persoană. Actul medical este același și, de fiecare dată, relația medic-pacient doresc să fie una de încredere.
Ce te face să fii deosebit de alți medici?
Îmi place să cred că sunt diferit de alți medici și acest lucru îl vad tot prin prisma pacienților care aleg să vină la mine pentru tratament. Am satisfacție profesională când, la finalul unui tratament stomatologic, pacientul îmi spune că și-a ales bine medicul. Eu sunt căutat pentru tratamentele de cosmetică dentară, dar, când pacientele vin strict pentru o consultanță în cosmetică dentară – fără a face neapărat un tratament anume -, încerc să ofer informațiile acumulate în aproape 20 ani de stomatologie.
De când ești în România? Cum ai ajuns aici?
Sunt din 2006, după ce am locuit 29 de ani în Germania și am profesat aproape 20 de ani ca medic stomatolog în propria clinică. Prietena mea dr. Rodica Ghionea – proprietară a unei clinici de top din România, City Dent – m-a invitat să mă alătur echipei de medici și așa mi-am dat seama că aici îmi pot desfășura activitatea de medic stomatolog la cel mai înalt nivel și că pot să ofer pacienților mei toate informațiile acumulate.
Cum te-ai acomodat la noi în țară?
Destul de ușor având în vedere că am plecat în Germania la vârsta de 16 ani. Însă nu pot să renunț definitiv la sistemul „nemțesc” și îl folosesc în sistemul de lucru ca medic stomatolog.
Care sunt problemele dentare cele mai frecvente în România? Ce le cauzează?
Problemele dentare sunt asemănătoare cu cele din străinătate – mă refer la Europa și America. Pe de o parte sunt acele probleme minore care pot fi rezolvate foarte ușor dacă mergem la stomatolog. Pe de altă parte sunt acele probleme cauzate, de exemplu, de lucrări mai vechi, unde trebuie să refaci problemele cauzate de intervenții mai vechi. Nu trebuie neglijată acea categorie de probleme care presupune îmbunătățirea aspectului unui zâmbet frumos și sănătos prin tratamente de estetică dentară: fațete, coroane, albiri profesionale.
Cum îți dai seama că un pacient nu are grijă de dantura lui?
Desigur în urma unui consult stomatologic, dar, de multe ori, pacienții sunt conștienți de problemele existente și îmi vorbesc înainte de acele probleme, consultul stomatologic completează corect un plan de tratament medical ce urmează a fi aplicat pacientului.
Care este recomandarea ta pentru rutina zilnică de igienă orală?
În general, măcar spălarea dinților de două ori pe zi, folosirea firului dentar și a periuțelor dentare, a periuțelor interdentare, în funcție de recomandarea medicului stomatolog. Toate acestea cu explicație profesională de la medic.
Cât de des trebuie efectuat un detartraj?
În general, o dată la șase luni, însă nu putem generaliza. Este posibil ca detartrajul să fie făcut o data la trei luni dacă pacientul are nevoie sau dacă există un teren parodontal.
Ce face Nico Krilovici în timpul liber?
Nu pot să trăiesc fără sport, îl practic în fiecare zi pentru că mă relaxează. Ideal este să-mi încep ziua cu o oră de sport și apoi să vin la clinică. În timpul rămas liber mai particip la evenimentele din București și îmi place să mă înconjor de prieteni, în general în week-end.
Când cunoști o femeie, îi studiezi dantura?
Nu neapărat! Fie că este bărbat sau femeie, apreciez mereu și „vad” un zâmbet frumos, de multe ori o și spun și, de multe ori, de aici încep discuții despre zâmbet și dinți.
Care consideri că sunt principalii factori pentru care pacienții nu merg la dentist?
Cred că, în primul rând, este frica de dentist, însă cu toții știm că, în prezent, tratamentul stomatologic este mult mai ușor de suportat. Apoi, probabil, nu este o prioritate pe lista oamenilor, însă, o dată ce pacientul conștientizează că trebuie să urmeze acel tratament stomatologic, totul devine ușor și simplu.
Sunt mama unui băiețel și, chiar dacă nu are probleme dentare, de cel puțin două ori pe an mergem la stomatolog pentru a se obișnui cu cabinetul medical. Și tu ești tatăl unei fetițe. Cât de importantă este educația igienei orale la un copil?
Este esențiala, pentru că de mici trebuie să dezvolte un simț și un interes pentru îngrijirea danturii. Mai mult, cu cât îi ducem de mici la medicul specializat de copii, cu atât se obișnuiesc cu mediul dintr-un cabinet stomatologic și vor conștientiza importanța mersului la dentist.
credit foto: Moires Studio