Home ACTUALITATE Elena Gheorghe se pregătește de vacanță în Turcia

Elena Gheorghe se pregătește de vacanță în Turcia

by Mirela Dinica
0 comment

Celebra cântăreață Elena Gheorghe a fost vineri invitată specială în studioul Kiss FM de pe plaja din Mamaia. Artista le-a povestit lui Dan Fințescu și lui DJ Jonnessey despre planurile sale de vacanță si a răspuns întrebărilor referitoare la noile ei proiecte muzicale.

Elena le-a adus Kissomanilor noua ei piesă „Amar Tu Vida” și le-a mărturisit că are numeroase concerte în țară și în străinătate. Fanii Elenei au mai aflat că artista se pregătește, împreună cu soțul ei, pentru o scurtă vacanță în Turcia, unde își dorește să aibă parte de cât mai multă relaxare. Cântăreața le-a mai mărturisit Kissomanilor că lucrează la un nou single, dar că, de data aceasta, a ales o nouă strategie de promovare. Inspirată de Connect-R, care a ținut „Vara nu dorm” secretă până la momentul lansării, Elena nu are de gând să divulge niciun amănunt despre noua piesă până când nu va fi gata de difuzare. Sâmbătă, trupa Voltaj va fi alături de Kissomani pe plajă, în fața studioului SummerKiss din Costinești, urmată duminică de Andra, invitată la SummerKiss Kiss in the Mix alături de DJ Yaang și OLiX.

 
 

Citeste si

Leave a Comment