Atât de mediatizată este Frida Kahlo, încât s-a creat un adevărat fenomen numit “Frida-manie/Frido-manie”. Opera picturală a Fridei Kahlo se reprezintă prin corpul ei. Tradițiile amerindiene și mexicane, detaliile sexuale, feminine și masculine, culorile vii, exotice, fac parte din corpul Fridei, un adevarat brand al prezentului. Fiindcă nu a putut să mai realizeze fizic multe lucruri pe care și le-ar fi dorit, și-a construit un al doilea corp pe care l-a pictat ca pe propria sa realitate, ceea ce medicii nu au mai putut reconstrui, ea a pictat.
Designerul francez Jean Paul Gaultier a folosit drept model corsetul ei chirurgical pentru colecţia de primăvară/ vară din 1993. Beyonce a făcut un costum de Halloween în onoarea ei. În 1938 apare în revista ”Vogue” cu mesajul de copertă: ’’Une femme de pouvoir’’ (o femeie puternică), iar in anul decembrie 2014 aceeași revistă i-a dedicat un întreg număr.
A devenit și mai populară prin cartea biografică scrisă de criticul de artă mexican Raquel Tibol, ”Frida Kahlo, o viață deschisă”, filmul “Frida” din anul 2002, cu Salma Hayek, romanul ”Cartea secretă a Fridei Kahlo”, publicat în anul 2009 de Francisco Gerdardo Haghenbeck, carte tradusă în șaptesprezece limbi.
Tabloul ”Cele două Fride” este imaginea unde tradiția se îmbină cu modernul, suferința se întâlnește cu iubirea, viața cu moartea, prezența culorilor vii, contrastante, roșu, albastru, galben, verde, punând într-o rază perfectă toate aceste trăiri și detalii.
Kahlo surprinde conexiunea acestor semificații chiar prin împreunarea celor două mâini, e ca o uniune a două lumi diferite.
Să ai curajul de a te picta pe tine însăți ”în oglindă”, “decupând” din corpul tău, chiar dacă vorbim de o pictură pe pânză în ulei, inima, organul vital, cu o înverșunare ieșită din comun, cred că vine dintr-o răzvrătire sau durere fără sfârșit.
”Cele două Fride” este imaginea perfectă a antitezei dintre viață și moarte, fericire și suferință.
Printre cele mai reprezentative lucrări ale Fridei Kahlo regăsim dublul auto-portret ”Cele două Fride”. Pictura a apărut în perioada când Frida a divorțat de soțul ei și traversa o imensă suferință.
A fost pictat în anul 1939 pe vremea când era la Paris, unde a călătorit la invitația lui Andre Breton pentru a-și expune picturile la o expoziție; aici a devenit prietenă cu Pablo Picasso.
Este o pictură în ulei pe pânză, cu dimensiunile 1.73 m x 1.73 m. Frida a folosit tehnica comună pentru detaliile broderiilor și ale culorilor țesaturilor ambelor rochii, în acestea regăsindu-se motivele populare mexicane și europene ce corespund secolului XX.
Andre Beton a afirmat despre pictura Fridei Kahlo că ar fi ”o panglică în jurul unei bombe”, atât el cât și alți artiști ai vremii încadrând lucrările sale curentului suprarealist.
Frida însă a spus: ”mă pictez pe mine, pentru că mult prea adesea sunt singură și pentru că sunt subiectul pe care îl cunosc cel mai bine”, ea nu a susținut ideea de a aparține unui anumit curent, a vrut să concentreze în picturile sale interioritatea și credința.
Spre deosebire de artiștii mexicani ai anilor 1930 ce pictau motive politice și sociale, Frida a îndrăznit să se picteze pe ea însăși, să se expună într-un cadru intim, declanșând în viziunea privitorilor sentimente precum suferința sau dragostea.
(…) Două femei îmbrăcate elegant, având o coafură perfectă, ținându-se de mână, pe o băncuță, pe fundalul unui cer înnourat.
Ele sunt una și aceeași persoană, dedublată, cu vestimentație și caracteristici diferite, cea din stânga, cu rochie albă, cu inima zdrobită, ieșită din piept, cu fața palidă, pete de sânge transformate în fluturi și flori, iar cea din dreapta, îmbracată într-o rochie tradițională, în culori vii ce ies în evidență în contrast cu albul, cu inima întreagă, ținând în mână o camee.
Cele două Fride sunt ”legate” între ele de la inimă la inimă prin vena cavă superioară ce iese din corp și înconjoară mâna stângă a Fridei tradiționale, legătura duce la cameea ținută în mână. Cerul pare a fi ca după o ploaie cu nori închiși.
Frida Kahlo, pe numele ei Magdalena Carmen Frieda Kahlo y Calderon, a fost o pictoriță mexicană a secolului XX, s-a născut la 6 iulie 1907 în capitala Mexicului, Mexico City, deși a susținut mereu că data este 7 iulie 1910, pentru a coincide cu începutul Revoluției Mexicane, și a murit la 13 iulie 1954 în același oraș.
La vârsta de 18 ani a suferit un accident de autobuz în urma căruia o balustradă de fier i-a străpuns abdomenul și uterul, fapt ce i-a spulberat orice șansă de a deveni mamă, coaste și pelvis spart, 11 fracturi la piciorul drept, umărul dislocat.
A urmat apoi o revoluție pentru supraviețuire, Frida fiind imobilizată la pat multe luni, i-a fost amplasată o targă specială pentru a putea picta din poziția culcat, tatăl sau i-a adus cele necesare pentru pictură și de aici a început traseul conturării autoportretelor și a celorlalte lucrări despre care ea însăși a subliniat că: ”Nu pictez vise sau coșmaruri. Îmi pictez realitatea.”
Prin lucrările ei vorbesc durerea, chinul, speranța, practic ea iși creeză un jurnal din pensula prin care își descrie propria viată. Contrastul dintre alb și galben, albastru, roșu, galben creează o imagine melancolică cu mare impact emoțional.
Petele de sânge de pe rochia Fridei mireasă sunt asociate cu buzele. Cantitatea de albastru echilibrează luminozitatea galbenului. Se creează un balans cromatic al tabloului. Contrastul simultan dintre albastru și galben dau senzația dramei intense. Observăm amestecul culorilor complementare, a griurilor colorate cu alb, negru, roșu.
De-a lungul timpului, picturile Fridei, implicit ”Cele două Fride”, au fost percepute de contemporani ca aparținând curentului suprarealist. Frida este vestită pentru opera și corpul ei, pentru trăsăturile feminine, dar și masculine, pentru idilele ei, pentru expozițiile de la Paris și New York, pentru expoziția din Mexic, unde atât de mult și-a dorit să fie încât a fost prezentă acolo cu tot cu patul ce i-a fost ”călăuză” pe tot parcursul dramei.
“Cele două Fride” reprezintă dublul auto-portret, una dintre femei este îmbrăcată cu un costum din regiunea Tehuana din Mexic pe care Diego o iubea, iar cealaltă poartă o rochie europeană reprezentând ființa pe care a trădat-o Diego.
Frida l-a cunoscut pe pictorul mexican Diego Rivera când studia medicina la una dintre cele mai bune facultați din Mexic. Când a început să-și mai revină după operațiile avute, Frida s-a dus să-i prezinte lucrările artistului Rivera.
Acesta le-a apreciat foarte mult spunând chiar că ”Frida este o artistă înnascută, sensibilă și capabilă de observație”. Aici este și momentul în care Diego s-a îndragostit de Frida și a devenit interesat de tânara pictoriță.
În anul 1929 s-au căsătorit. A fost un mariaj plin de suișuri și coborâșuri cu artistul, acesta din urmă fiind cu 20 de ani mai în vârstă decât Frida, amândoi au avut relații extraconjugale, ea cu fondatorul Armatei Roșii, Leon Trotsky, cu artista Josephine Baker, iar el se presupune că a înșelat-o cu sora lui Kahlo, Christina. Mama Fridei spunea despre ei că, parcă, ar fi un elefant și o porumbiță.
Lucrările, în număr de 143, cuprind 55 de autoportrete și alte 88 de picturi marcate de suferințele sale fizice, sentimente, tradiția indigenă și locurile pe unde a călătorit, oamenii pe care i-a întâlnit. Sexualitatea, feminitatea, suferința, dau definiția unei picturi suprarealiste spontane.
Frida Kahlo a trăit drama celor două războaie mondiale și a asistat la tragediile acestei perioade. Provenea dintr-o familie de burghezi, tatăl său fiind fotograf de origine germană, a luptat intens pentru naționalismul mexican.
Frida Kahlo a fost membră a grupului ”Los Cachuchas”, unde împreună cu colegii de la Escuela National Preparatoria făceau artă, cultură și politică, a fost membră a Partidului Comunist Mexican și a susținut gruparea Republicană a Razboiului Civil din Spania.
Despre alteritatea “Cele două Fride” nu se găsesc mențiuni speciale, însă Frida Kahlo a lăsat în urma sa mărturii, scrisori, un jurnal în care ea se descrie ca fiind firavă, obosită, este femeia din realitate, în comparație cu Frida din fotografii ori tablouri, unde se putea detașa fizic.
În Casa Albastră unde Frida a locuit cu Diego Rivera pe tot parcursul vieții, în care aceasta s-a născut și a murit, există tablouri cu mesaje inscripționate, fotografii, desene, schițe. Frida trăiește prin aceste dovezi:
“Rănile sunt deschideri prin care o fiinţă intră în singurătatea altei fiinţe”, scria pictorița.