Home VEDETEINTERVIURI Florin Piersic: «Aş vrea să nu mor niciodată»

Florin Piersic: «Aş vrea să nu mor niciodată»

by Mirela Dinica
0 comment

Pentru prima oară în viaţă, Florin Piersic nu vrea să fie sărbătorit de ziua lui. Azi, când împlineşte 80 de ani, în loc să fie alături de familie, marele actor va urca pe scenă, unde va încerca, transpunându- se în pielea personajului din “Străini în noapte”, să uite de întâmplările triste din ultima vreme.

“Nu-mi mai arde de petrecere. Sunt mulţi amici de-ai mei printre cei care au plecat recent din această lume, iar asta mă întristează şi îmi măreşte în această perioadă starea de sensibilitate”, ne-a mărturisit el.

Raportmonden.ro: Astăzi împliniţi 80 de ani. Cum vă petreceţi ziua?
Florin Piersic: Până anul trecut, pe 27 ianuarie eram la Cluj, în oraşul meu natal, alături de soţia mea, Ana, pe care o iubesc enorm, alături de copii, de nepoţi, de prieteni, de oameni apropiaţi şi dragi mie, care au făcut din aniversările mele o adevărată sărbătoare şi bucurie. Dar anul acesta nu-mi mai arde de petrecere. Sunt marcat de pierderea unor colegi şi prieteni la care am ţinut enorm. Sunt mulţi amici de-ai mei printre cei care au plecat recent din această lume, iar asta mă întristează şi îmi măreşte în această perioadă starea de sensibilitate. Sunt momente când mi-e greu să răspund la telefon când sună, pentru că mi-e teamă să nu primesc altă veste rea legată de cei care îmi sunt apropiaţi. Aşa că am decis să vin de ziua mea la Bucureşti şi să fiu aproape de publicul meu drag. Voi avea două reprezentaţii cu spectacolul “Străini în noapte”, în regia marelui maestru Radu Beligan.

«Am citit bancurile cu mine, mă amuză»

Pe internet circulă o sumedenie de bancuri pe seama faptului că aţi vorbi mult… Vă deranjează?
Le-am citit. Am simţul umorului şi mă amuză. Vreau să le spun celor care sunt deranjaţi de faptul că vorbesc mult un singur lucru: bucuraţi- vă că mai sunt printre voi, că încă mai vorbesc, că mai am ceva de spus! Sunt atâţia care s-au dus dintre noi şi au tăcut… Aţi vrea să vorbiţi cu ei, dar nu vă mai răspund. Mi se pare plăcut să vorbesc cu oamenii, poate să spună despre mine oricine orice. Atâta doar, să nu mă înjure, că eu nu am deranjat niciodată pe nimeni…
Sunteţi o persoană religioasă? 
Nu ştiu dacă sunt o persoană religioasă. Eu nu mă rog la icoane. Port o cruciuliţă la gât şi, atunci când mă rog pentru cineva, mă rog la mama. Zic aşa: “Mamă, te rog ajută pe cutare să fie sănătos, să-i meargă bine”. Aşa simt eu, că trebuie să mă rog la mama… Am avut o legătură specială cu ea. Ştiu că m-a iubit din tot sufletul, am simţit atâta dragoste din partea ei cât a trăit că mi-a umplut sufletul. La Cluj am făcut o criptă, iar când merg la cimitir, la părinţi, mă aşez pe bancă şi vorbesc în gând cu mama. Mă simt astfel mai aproape de ea.

«Nu mi-am făcut nici un testament»

Ce faceţi ca să vă menţineţi în formă? 
Duc o viaţă echilibrată. Fumez doar trei ţigări pe săptămână, aşa, ca să mă dau bărbat în faţa femeilor. Înot de trei ori pe săptămână, fie că sunt la Cluj sau la Bucureşti, mă plimb şi, deşi sunt gurmand şi îmi place mâncarea, cât de cât mă abţin. De asemenea, ştiu că genele sunt importante, iar părinţii mei mi-au lăsat o moştenire genetică foarte bună, pentru care le mulţumesc. Nu în ultimul rând, oamenii mă ajută să rămân tânăr. Mă încarc cu dragostea şi iubirea oamenilor de pe stradă, care mă opresc, mă salută şi vor să facă poze cu mine. Mă simt bine printre oameni şi îmi iau energia de la ei.

Aveţi vreun regret? 
Da, unul mare: că nu am inventat “elixirul tinereţii”. Eu nu vreau să mor niciodată, aş vrea să trăiesc veşnic. Nu îmi place să vorbesc despre moarte, despre testament, nu mi-am făcut nici un testament. Familia mea nu are pe ce să se lupte.

«Sunt mândru de Florinel»

Piersic are o relaţie specială cu băieţii lui, Florin jr. şi Daniel. Despre cel dintâi, care şi-a urmat tatăl pe calea actoriei, spune că e tare mândru: “Florinel este un băiat deosebit. Îl iubesc enorm, are caracter. Sunt mândru de el. Şi el ţine la mine.
Când îmi trimite câte un mesaj, întotdeauna încheie cu «Te iubesc, tata!». Mi-e drag de el. Iar Daniel, care locuieşte la Viena cu familia, a venit în România special de ziua mea, ca să mă vadă şi să-mi ureze «La mulţi ani!». Sunt un soţ iubit, un tată norocos, un bunic fericit, un om împlinit”, ne-a mărturisit marele actor.
 

Mărgelatu, cel mai cunoscut dintre personajele pe care le-a interpretat

Piersic, în rolul lui Mărgelatu

Florin Piersic e sinonim cu Mărgelatu, pe care l-a interpretat în “Drumul oaselor”, “Trandafirul galben”, “Masca de argint”, “Colierul de turcoaze” ş.a. În afara acestui personaj deja legendar, marele actor a mai creat roluri de neuitat în filme ca “Neamul Şoimăreştilor”, “Ciulinii Bărăganului“ sau “Haiducii lui Şaptecai” şi în piese de teatru ca “Zbor deasupra unui cuib de cuci”, “Oameni şi şoareci” şi “Străini în noapte”.

Citeste si

Leave a Comment