Home AUTO Mercedes-Benz și TIFF, șase ani de colaborare excelentă

Mercedes-Benz și TIFF, șase ani de colaborare excelentă

by Mirela Dinica
0 comments

Pentru al  șaselea an consecutiv, Mercedes-Benz va aduce personalități ale filmului pe covorul roșu la TIFF (Festivalul Internațional de Film Transilvania). Festivalul, ajuns la cea de-a XIIa ediție, se va desfășura între 31 mai și 9 iunie în Cluj-Napoca.

Parteneriatul dintre TIFF  și Mercedes-Benz, în calitate de mașină oficială, demonstrează cum excelența poate aduce împreună domenii de activitate diferite. Inspirația, inovația constantă și atenția la detalii caracterizează atât brandul Mercedes-Benz, cât și industria cinematografică.

Limuzinele Mercedes-Benz Clasa E, precum  și autovehiculele Viano, Vito și Sprinter, vor fi la dispoziția invitaților pe tot parcursul festivalului pentru o experiență cât mai plăcută și confortabilă. Și în acest an, Mercedes-Benz va premia excelența în cadrul festivalului, acordând Premiul de Excelență TIFF unei personalități care a avut merite deosebite în promovarea filmului românesc.

Încă din 2008, Mercedes-Benz a avut onoarea să recunoască și să premieze talentul unor nume importante din cinematografia românească precum: Radu Beligan (2008), Mircea Albulescu (2009), Liviu Ciulei (2010), Lucian Pintilie (2011), scenograful Helmut  Stürmer (2012).

Citeste si

Leave a Comment