Patru cavaleri ai artelor urcă pentru prima dată împreună pe scenă, pentru a le aduce daruri din dragoste celor care au în suflet primăvară. Florin Chilian, Mihai Mărgineanu, violoncelistul Adrian Naidin și actorul Radu Iacoban au acceptat provocarea de a explora un teritoriu subtil, cel al inimii, în spectacolul “Dar din dragoste”, care va avea loc miercuri, 6 martie, de la ora 20.00, la Sala Palatului din București.
Cu sorginte certă într-un filon artistic autentic, cei patru dialoghează și interferează, trecând prin propriile experiențe și întâlniri muzicale, pentru a se regăsi într-o zonă comună de sensibil, iubirea, cu nenumăratele ei sensuri, împărtășite, sincer și personal, celorlalți. Ideea a venit aproape din jocă, spune Florin Chilian: „Ce-ai spune tu, lume, de un concert așa, ca-‘n sufragerie, între prieteni? Cu muzichii între amici, pentru fete, doamne, domnișoare și gagici!”. Experimentul a devenit apoi unul îndrăzneț, o aventură poetică la granița dintre sunet și cuvânt, dintre folk și world music, etno-jazz și clasic, un “spectacol-imn dedicat femeii”, așa cum spune violoncelistul Adrian Naidin.
“Toti suntem născuți din femeie, cum sa nu o îmbrățișezi, cum să nu te pui cu un genunchi în pământ, sărutându-i mâna, și să-i mulțumești, cum să nu o iubești pe ea, aducătoare de căldură, de frumusețe. De drag de ea, de dor de ea, de aripă de ea, de zbor de ea, de sărut de ea”, spune violoncelistul Adrian Naidin.
Folk și jazz, clasic și poezie, întâlniri potrivite între sunet și cuvânt – într-un spectacol imaginat după chipul “celor pe care avem impresia că noi le-am ales, așa cum spune Mihai Mărgineanu, “dar care, abia din clipa în care credem că le-am cucerit, încep să ne cucerească înapoi, mișelește și încetul cu încetul, câte o redută în fiecare zi de conviețuire!”.
Spectacolul Dar din Dragoste va avea loc miercuri, 6 martie, de la ora 20.00, la Sala Palatului din București. Biletele sunt disponibile online, pe www.iabilet.ro și www.bilete.ro, în oficiile Poștei Române semnalizate Bilete.ro, la Casieria Palatului Național al Copiilor din București și la Casieria din stația de Metrou Unirii 1 din București.
FLORIN CHILIAN, UN ARTIST EXPERIMENTAL. Un artist complet, care se joacă amestecând tonalități, stiluri și cuvinte. Experimentează adăugând folk-ului puțin jazz, rock sau muzică clasică, și obține adevarate poeme, aplaudate apoi în cele mai importante săli și în toate marile festivaluri. Florin Chilian și-a cucerit publicul cu atitudini fără echivoc și cu mesaje care și-au făcut drum, uneori cu delicatețe, alteori cu o vigoare aproape brutală, către lume. Albumul său de debut, “Iubi”, lansat în 2001, a deschis drumul către noi abordări în folk-ul românesc, o viziune modernă inteligentă, confirmată mai târziu cu piese apreciate deopotrivă de public și de critică, de la faimosul “Zece”, la “Să nu ucizi” sau “Viața ca o curvă”. A învățat să cânte fără să urmeze cursuri, doar simțind în suflet muzică, și își compune singur piesele, adăugându-le și versuri, poeme veritabile care au inspirat generații. Succesul este o consecință a hotărârii cu care a mers pe drum, dar îl tratează cu multe rezerve, refuzând să se ascundă sau să se piardă în confortul lui înșelător. Cel de-al doilea album, “Zece Porunci”, a apărut în 2005, iar cel mai recent album, “Autistul – nu-l mai goniți pe Brâncuși”, a fost lansat în anul 2010.
VERSURI POTRIVITE DE LA MIHAI MĂRGINEANU. Și-a câștigat majoritatea fanilor cu amintiri din folclorul studențesc, cu cântece vechi de pahar, versuri deocheate și rime… potrivite, adesea necenzurate, dar și-a consolidat locul în inima lor cu o viziune profundă și cu ironia mușcătoare cu care explorează cele mai intime ascunzișuri ale unui suflet. Mihai Mărgineanu a început prin a cânta pentru câțiva prieteni, dar prietenii au devenit mii, atât cât să umple cele mai mari săli de concerte din București și din țară. În urmă cu un an i s-a propus să fie povestitorul muzical al serialului “Las Fierbinți”, difuzat de ProTV. A citit scenariile primelor șase episoade într-o oră, a râs de i-au dat lacrimile și s-a simțit ca peștele în apă la gândul că va cânta despre și pentru o lume care îi este foarte aproape. Era, oricum, obișnuit cu platourile de filmare, după rolurile interpretate în “Martor fără voie” sau “Clanul Sprânceană”. Acest ultim experiment l-a inspirat, probabil, și pentru albumul „Zaritza”, lansat în aprilie, anul trecut, un material discografic în care, alături de piese ca „Lupanar” sau „Forografia ta”, și-a găsit locul și o foarte promițătoare „Dragoste rurală”. Artistul care și-a câștigat locul pe piața muzicală cu celebrul “Mă iubește femeile“ este îndrăgostit, înainte de toate, de femeia care l-a făcut fericit și care i-a dat cele mai frumoase daruri “pe care le poate primi un derbedeu, înainte de a deveni bărbat”.