Prima pagină » Seara Mozart la Sala Radio

Seara Mozart la Sala Radio

by Mirela Dinica
0 comment

Dacă în mod tradițional ne începem fiecare an în compania celebrei Filarmonici din Viena prin concertul transmis în direct în întreaga lume, Orchestra Națională Radio vă întâmpină în noul an printr-un eveniment deosebit care ne readuce în lumea muzicală austriacă: Seară MOZART.

Vineri, 18 ianuarie (19.00), concertul de la Sala Radio se va desfășura sub bagheta dirijorului LADISLAU HORVÁTH, concert-maestrul prestigioasei orchestre italiene Maggio Musicale Fiorentino, violonist și dirijor cu o bogată carieră internațională. Evenimentul se va bucura și de participarea violonistei CRISTINA ANGHELESCU, solist-concertist al Orchestrelor și Corurilor Radio, laureată a numeroase concursuri de specialitate, muzician cu o prezență activă pe scenele de profil din țară și străinătate. Prima compoziție mozartiană din program este uvertura „Directorul de scenă” în do major, o lucrare vivace și plină de umor muzical. Seara va continua cu o altă partitură de tinerețe, compusă de genialul muzician la numai 19 ani: Concertul nr. 4 în re major pentru vioară și orchestră, care impresionează printr-o strălucitoare virtuozitate tehnică, ce impune solistului performanță artistică. Concertul se va încheia cu una dintre ultimele creații ale lui Mozart, concepute la 32 de ani, cu doar 3 ani înainte de dispariția sa: Simfonia nr. 41 în do major – „Jupiter”, cu o sonoritate impunătoare și un aer triumfal, așa cum o presupune și titlul compoziției.

Citeste si

Leave a Comment