Startul distracției în zona de sud a litoralului a fost dat de show-ul automobilistic 1 Mai Tunning Fest 2014. Evenimentul aflat la prima ediție, organizat de asociații din domeniul auto, în colaborare cu Primăria Mangalia a reunit sute de pasionați de drift și drag, pe cordonul rutier dintre Saturn-Venus și tot atâția admiratori ai sportului cu motor.
În deschiderea evenimentului, sute de mașini tunate și-au etalat aspectul inedit și puterea motoarelor pe arterele principale din stațiunile aferente Mangaliei. Începând cu ora 13.30, o caravană formată din peste o sută de autoturisme a plecat de la locul de desfășurare a întrecerilor automobilistice, au parcurs zeci de kilometri pe arterele principale dintre Olimp și Mangalia pentru a marca debutul evenimentului. Pe parcursul întregii zile, în locuri special amenajate, motoarele turate, bolizii de sute de cai putere au făcut senzație în rândul spectatorilor. În prima zi de întreceri demonstrative atât la categoria drift, cât și la drag, participanții și-au arătat abilitățile de buni piloți. Manifestarea a avut succes încă din prima zi, când a fost urmărită cu interes de localnici și turiști, iubitori ai competițiilor de gen. Începând de vineri, 2 mai, pe pistele special amenajate vor avea loc întreceri spectaculoase de drift pentru etapa de calificări a competiției.
Marea finală se va da între cei mai buni piloți, sâmbătă, 3 mai. Organizatorii spun că vor acorda 160 de premii pentru acest eveniment, care se dorește a deveni o tradiție, în zona de sud a litoralului. Festivitatea de premiere a câștigătorilor 1 Mai Tunninfg Fest 2014 va avea loc, duminică, 4 mai, începând cu ora 12.00. Derulată pe parcursul a patru zile, manifestarea de la malul mării a îmbinat cu succes încă din prima zi, cursele de drift și drag cu evenimente de car audio și expo tunning, spre încântarea celor prezenți.
Despre organizarea acestor competiții, primarul Mangaliei, Radu Cristian, un mare pasionat de sport a declarat că manifestări de acest gen ar trebui reluate, în fiecare an, pentru a atrage cât mai mulți turiști, care preferă ca destinație de vacanță stațiunile mai liniștite, precum Mangalia și cele șase stațiuni din zonă. „În calitate de edil al orașului, dar și de practicant al diverselor sporturi încurajez astfel de manifestări. Aceste competiții sunt destul de costisitoare, implică multe ore de antrenament și sume de bani importante. Sunt de admirat cei care practică sporturile cu motor. Ne dorim ca această competiție să crească valoric și să angreneze cât mai mulți pasionați de drift și drag atât din țară, cât și din străinătate”, a declarat primarul Mangaliei, Radu Cristian.
Publicul dornic de distracție la malul mării este așteptat să ia parte și la Festivalul Internațional de dans Crazy Salsa Fest organizat la Neptun, în perioada 1- 4 mai.