Home VEDETEEVENIMENT Supervelionul ProFM si ProTV a spart ghinionul in Piata Revolutiei

Supervelionul ProFM si ProTV a spart ghinionul in Piata Revolutiei

by Mirela Dinica
0 comment

Seara de Anul Nou a adunat la Supervelionul ProFM peste 30.000 de oameni, care au venit in Piata Revolutiei sa petreaca, sa asculte muzica si sa se distreze alaturi de DJ-ii ProFM, in calitate de maestri de ceremonie ai serii.

Joy division-ul ProFM, reprezentat la fata locului de George Vintila, cu o traditie de 16 ani in prezentarea concertului din centrul Bucurestiului, de Marius Onuc si Madalina Vintila, a dus la capat ceea ce nu a reusit apocalipsa: a ingropat anul 2012 si nu oricum, ci cu multa veselie, confetti, artificii si super hituri interpretate de cei mai iubiti artisti romani.

Astfel, cei care au ales sa treaca in noul an intr-o zi de marti, 2013 cu ProFM, si au urmarit concertul la ProTV, live la MTV si pe Voyo, nu au avut cu siguranta ghinion alaturi de cei 14 cantareti si trupe, carora li s-a alaturat si baletul lui Edi Stancu.

4 dintre fostii concurenti ai emisiunii „Vocea Romaniei” au dat startul la ora 20:30: Max Dragomir, Laura Gherescu, David Bryan si bineinteles castigatoarea acestui sezon – Julie Mayaya. Ea a impresionat publicul cu interpretarea pieselor „Something’s got a hold on me” si „Rolling (Proud Mary)”. „Aceasta este prima mea iesire in public, primul meu concert de cand am castigat Vocea Romaniei. Totodata este si prima data cand cant in fata unui public atat de numeros, in aer liber. Am avut emotii foarte mari inainte de concert, la fel ca in emisiune, dar este incredibil ca, tot ca atunci, imediat ce am urcat pe scena au disparut toate. Nici macar frigul nu l-am mai simtit iar experienta pe care am trait-o in Piata Revolutiei a fost senzationala ”, spune Julie.

Daryela, Meena K, Connect-R, Anya au continuat petrecerea in Piata Revolutiei. Aflat la inceput de drum, dupa cum declara chiar el, Cristi Minculescu a oferit publicului un super recital cu trupa Lotus, spunand ca „am facut repertoriul astfel incat sa multumim toata lumea prezenta, mai multe generatii care au venit in aceasta seara aici. Invitatia ProFM este importanta si benefica pentru noi, trupa noua , a spus artistul, iar publicul i-a rasplatit din plin prestatia, fredonand fiecare piesa.

Daca pentru Julie Supervelionul ProFM a fost o premiera, trupa  Voltaj este deja veterana. Ea le-a spus tuturor „Povestea oricui”, „Lumea e a mea”, „Mi-e dor de” si „Da vina pe Voltaj”. „De cel putin 10 ani sintem prezenti alaturi de ProFM, aici in Piata Revolutiei si ca de fiecare data a fost o seara frumoasa”, a spus Calin Goia care nu crede in superstitii si care intra in noul an plin de voie buna, mai ales ca 2013 este departe de a fi unul ghinionist pentru Voltaj. „Ne pregatim sa filmam videoclip pentru noul single, iar din aprilie vor porni intr-un turneu in 12 orase din tara”, a adaugat artistul.

DJ-ii ProFM au decretat in noapte dintre ani ca „Joy is for free”. Insa un alt artist cu vechime pe scena din Piata Revolutiei, a continuat sa sustina ca… „Love is for free”! Smiley i-a convins pe toti ca „Oficial imi merge bine” si a cantat „Preocupat cu gura ta”, „Dead men walking”, „Am bani de dat” si cel mai recent hit „Cai verzi pe pereti”.

Si fanii serialului „Pariu cu viata” au fost fericiti. Dar, de aceasta data ei nu au auzit piesele trupei LaLa Band ci cele din repertoriul solo atit al Alinei Eremia cat si al lui Sore, care au electrizat, pe rand, publicul cu vocile lor. „Atmosfera a fost incendiara, iar spectatorii – dornici de distractie. Ma bucur ca am fost pe scena si ca am avut sansa sa interpretez pentru prima data in noaptea dintre ani, piesele mele solo”, a spus Alina. „Desi am mai cantat la Revelionul ProFM anul trecut, de aceasta data este diferit. Sau <Different>”, a adaugat Sore, al carei hit se bucura de super succes.

Atat cei prezenti in Piata Revolutiei, cat si telespectatorii ProTV si MTV dar si abonatii Voyo au respectat traditia si au trecut in 2013 impreuna cu Loredana, care a incheiat petrecerea cu un super concert, ce a continut si noul single „Sukar” de pe albumul „Dragoste”. „Ma bucur ca de 15 ani ma aflu la km 0 al libertatii si in locul in care generatia mea a luptat pentru o lume libera. Ma copleseste de fiecare data cand cant aici, in Piata Revolutiei, faptul ca ne putem aduna atit de multi sa dansam, sa ne bucuram impreuna de viitor, de muzica, sa simtim si sa gandim liber”, a declarat Loredana la finalul concertului.

 

Citeste si

Leave a Comment