Pe măsură ce industria dronelor a avut parte de o continuă expansiune datorită numeroaselor avantaje oferite, cererea de personal calificat pentru operarea acestora a crescut considerabil în ultimii doi ani. Universitatea Hyperion este prima și singura instituție de învățământ din România care organizează cursuri de pilotaj cu drone comerciale, în scopul utilizării acestora în numeroase domenii cu aplicații multiple.
Acest curs general, realizat în colaborare de specialiști ai Facultăților de Arte, Jurnalism și Științe Exacte și Inginerești din cadrul Universității Hyperion, este destinat atât amatorilor, cât și profesioniștilor care vor să își dezvolte cariera în industria fotografiei, a filmărilor aeriene, sau care vor să asigure paza și protecția prin intermediul supravegherii aeriene, folosind tehnologii de ultimă generatie. Nu în ultimul rând, acest training vine în întâmpinarea celor care desfășoară numeroase activități inginerești în locuri greu accesibile, multicopterele oferind soluția optimă pentru a reduce timpul acordat intervențiilor și a elimina eventualele riscuri cauzate de lucrul în zone de hazard.
Training-ul este asigurat de personal calificat, cu experiență îndelungată în industria UAV (Unmanned Aircraft Vehicle), cursanții având astfel oportunitatea de a învăța direct de la experți care efectuează cercetări, proiectează și construiesc aceste drone, utilizând microcontrolere ARM.
Cursul este compus din 3 module:
- Curs teoretic cu caracter general – sunt prezentate concepte de bază legate de funcționarea multicopterelor și întreținerea acestora. Prețul este de 1.000 lei.
- Curs practic de zbor FPV – concepte elementare de zbor la distanță cu multicoptere în modul First Person View. Prețul este de 3000 lei. Necesită finalizarea primului modul.
- Curs practic de filmare aeriană – tehnici avansate de filmare aeriană cu multicoptere profesionale, asistate de un expert în cinematografie. Prețul este de 3.500 lei și necesită finalizarea modulele anterioare.
Opțional, în funcție de cerințe, se pot organiza cursuri personalizate axate strict pe anumite aplicații de interes.
Cursanții vor primi la final un certificat de pilot dronă / UAV.
Locul de desfășurare: Universitatea Hyperion din București
Instructori: Adrian Costescu, lector dr. Facultatea de Științe Exacte și Inginerești, Universitatea Hyperion
Geo Alexandru Spânulescu, drd. Academia Română
Persoană de contact: lector univ. dr. Adrian Costescu
E-mail: adrian.costescu@hyperion.ro
Telefon: +40 735 397 187