Victoria Blochina a devenit cunoscută, după ce l-a dat în judecată pe selecționerul echipei naționale de fotbal, Victor Pițurcă, pentru a-i recunoaște copilul.
Fosta balerină a acceptat să debuteze ca manechin, deși a ajuns la vârsta de 36 de ani și a urcat pe podiumul unui club din Mamaia. Deși colegele ei de podium aveau în jur de 20-23 de ani, Vica a fost de departe vedeta nopții, primind aplauze la scenă deschisă. A fost o surpriză plăcută pentru toata lumea felul în care frumoasa blonda s-a mișcat pe catwalk, lasând impresia unui manechin cu experianță, cu ani buni de modelling în spate. Atunci când a coborât de pe scenă, lituanianca a dat o declarație care a surprins pe toată lumea: „Nu am mai avut așa emoții mari de când l-am născut pe fiul meu și al lui Piți, Edan”.