Home AUTO Victorie istorică: BMW monopolizează tot podiumul în a treia cursă DTM la Spielberg, Austria

Victorie istorică: BMW monopolizează tot podiumul în a treia cursă DTM la Spielberg, Austria

by Mirela Dinica
0 comment

BMW obține a zecea triplă în DTM – Spengler se impune la Spielberg, urmat de Wittmann și Glock. BMW Motorsport a adăugat un nou capitol la remarcabila poveste de succes pe care o scrie în DTM: la finalul celor 47 de tururi, campionul en-titre Bruno Spengler (Canada) a trecut primul linia de sosire, la volanul BMW Bank M3 DTM, câștigând astfel a treia etapă a sezonului 2013, desfășurată la Spielberg (Austria).

Marco Wittmann (Germania, Ice-Watch BMW M3 DTM) s-a clasat al doilea, cu o întârziere de 1,550 secunde. Locul al treilea a fost ocupat de Timo Glock (Germania, Deutsche Post BMW M3 DTM), coechipierul lui Wittmann la BMW Team MTEK, care a completat prima triplă pentru BMW de la revenirea în DTM în 2012. De asemenea, aceasta a fost prima clasare pe podium pentru cei doi debutanți, la doar a treia cursă a lor.

A fost a zecea oară în istoria DTM când un podium a fost monopolizat complet de piloții BMW, în timp ce BMW Team Schnitzer a sărbătorit a 13-a victorie a sa în cel mai popular campionat de turisme. Spengler, care a pornit din pole position, a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului pentru a 14-a oară în carieră. Canadianul a dominat cursa de la început și a trecut pe prima poziție în clasamentul piloților, cu 53 de puncte, grație primei sale victorii din acest an. În plus, Wittmann a stabilit cel mai rapid tur al cursei, 1:25,505.

Augusto Farfus (Brazilia, Castrol EDGE BMW M3 DTM) și Dirk Werner (Germania, Samsung BMW M3 DTM) au acumulat și ei puncte valoroase, după ce s-au clasat pe pozițiile a șasea, respectiv a opta. Astfel, cinci piloți BMW s-au clasat între primii opt. Martin Tomczyk (Germania) a reușit un prim tur excelent, urcând până pe locul al cincilea după doar câteva viraje. După dueluri aprige cu adversarii și un prim pit stop, el a fost trimis în tête-à-queue de către pilotul Mercedes Roberto Merhi (Spania), care ulterior a fost penalizat. Tomczyk a abandonat în turul 30 din cauza daunelor suferite de mașină. Joey Hand (SUA) a trebuit să-și parcheze mașina BMW M3 DTM în turul 11, când a pierdut roata stânga față imediat după primul pit stop. Andy Priaulx (Marea Britanie), plecat de pe ultima poziție a grilei, nu a reușit să recupereze suficient pentru a intra în puncte, clasându-se al 19-lea la volanul modelului Crowne Plaza Hotels BMW M3 DTM.

Jens Marquardt (director BMW Motorsport): „Acesta este triumf istoric pentru BMW. Este pentru prima dată după revenirea noastră în DTM când avem trei piloți BMW pe podium. Sunt foarte mândru de întreaga echipă. Bruno Spengler a reușit o evoluție perfectă, a condus de la start până la sosire și a urcat pe primul loc în clasamentul campionatului. BMW Team MTEK și managerul său Ernest Knoors merită laude în aceeași măsură: la doar a treia cursă a lor în DTM, debutantul Marco Wittmann și mai vârstnicul debutant Timo Glock au încheiat pe locurile al doilea și al treilea – primele lor clasări pe podium. Astăzi, totul a funcționat perfect. Trebuie să savurăm la maximum această reușită.”

Bruno Spengler (#1, BMW Team Schnitzer, locul 1):

Pneuri: Alternativ – Principal – Principal

„O triplă este ceva senzațional. Așa ceva nu se întâmplă foarte des în motorsport. Am avut unul dintre acele week-enduri pentru care muncești o viață întreagă. Totuși, nu a fost atât de simplu pe cât pare. Ritmul meu a fost foarte bun pe întreaga durată a cursei, dar a trebuit să forțez la jumătatea primului tronson pentru a mă menține în frunte. Victoria se datorează BMW Team Schnitzer. Strategia, cu al doilea pit stop târziu, a fost cheia succesului.”

 

Marco Wittmann (#21, BMW Team MTEK, locul 2):

Pneuri: Alternativ – Principal – Principal

„Sunt foarte fericit pentru locul al doilea. Bruno a fost pur și simplu invincibil. Nu am reușit un start foarte bun, dar am avut un ritm fantastic după aceea și am putut să mă îndepărtez de cei din urma mea. A fost o cursă extraordinară pentru BMW Team MTEK. Coechipierul meu, Timo Glock, este și el pe podium la doar a treia cursă a noastră în DTM. Acest lucru îl vom sărbători cum se cuvine.”

Timo Glock (#22, BMW Team MTEK, locul 3):

Pneuri: Principal – Alternativ – Principal

„A fost un week-end de vis pentru toți cei de la BMW Team MTEK. Să ai ambele mașini pe podium la a treia cursă în campionat, cu o perioadă atât de scurtă pentru pregătire: nu poți să exagerezi o asemenea realizare. Mulțumesc echipei mele tehnice – astăzi, strategia a fost perfectă. Mi-a luat aproape patru ani pentru a fi din nou pe podium. Este fantastic că acest lucru s-a petrecut atât de repede în DTM. Tripla reușită de BMW este ceva splendid.”

Clasamentul cursei de la Spielberg

1. Bruno Spengler (Canada) ……………47 tururi / 1h08:35,249

BMW Team Schnitzer ………………………….#1 BMW Bank M3 DTM

2. Marco Wittmann (Germania) ……………47 tururi / +1,550

BMW Team MTEK ………………………………..#21 Ice-Watch BMW M3 DTM

3. Timo Glock (Germania) ………………….47 tururi / +6,504

BMW Team MTEK ………………………………..#22 DEUTSCHE POST BMW M3 DTM

4. Mike Rockenfeller (Germania) ……………47 tururi / +9,183

Audi Sport Team Phoenix …………………..#19 Schaeffler Audi RS 5 DTM

5. Mattias Ekström (Suedia) …………………..47 tururi / +10,260

Audi Sport Team Abt Sportsline …………….#11 Red Bull Audi RS 5 DTM

6. Augusto Farfus (Brazilia) …………….47 tururi / +14,299

BMW Team RBM …………………………..#7 Castrol EDGE BMW M3 DTM

7. Christian Vietoris (Germania) …….47 tururi / +14,884

Mercedes AMG …………………………#9 Mercedes AMG C-Coupé

8. Dirk Werner (Germania) …………..47 tururi / +15,548

BMW Team Schnitzer …………………..#2 Samsung BMW M3 DTM

9. Gary Paffett (Marea Britanie) ……47 tururi / +16,207

EURONICS Mercedes AMG …………..#3 EURONICS Mercedes AMG C-Coupé

10. Pascal Wehrlein (Germania) ……47 tururi / +17,462

Mercedes AMG ………………………..#18 Mercedes AMG C-Coupé

11. Adrien Tambay (Franța) ………….47 tururi / +21,550

Audi Sport Team Abt …………………#24 Audi ultra RS 5 DTM

12. Robert Wickens (Canada) …………..47 tururi / +26,499

STIHL Mercedes AMG …………………#10 STIHL Mercedes AMG C-Coupé

13. Daniel Juncadella (Spania) …….47 tururi / +26,927

stern Mercedes AMG ………………….#17 stern Mercedes AMG C-Coupé

14. Miguel Mollina (Spania) ……………47 tururi / +27,704

Audi Sport Team Phoenix …………….#20 Audi RS 5 DTM

15. Edoardo Mortara (Italia) ……………..47 tururi / +29,113

Audi Sport Team Rosberg ……………..#5 Playboy Audi RS 5 DTM

16. Timo Scheider (Germania) ………………47 tururi / +29,470

Audi Sport Team Abt ……………………..#23 AUTO TEST Audi RS 5 DTM

17. Filipe Albuquerque (Portugalia) ………47 tururi / +31,834

Audi Sport Team Rosberg ……………..#6 Audi Financial Services RS 5 DTM

18. Jamie Green (Marea Britanie) ………47 tururi / +32,854

Audi Sport Team Abt Sportsline ………#12 Red Bull Audi RS 5 DTM

19. Andy Priaulx (Marea Britanie) …47 tururi / +1:10,907

BMW Team RMG ……………………………#16 Crowne Plaza Hotels BMW M3 DTM

20. Roberto Merhi (Spania) ……………..47 tururi / +1:19,828

THOMAS SABO Mercedes AMG ……..#4 THOMAS SABO Mercedes AMG C-Coupé

ABANDONURI

Martin Tomczyk (Germania) …….+18 tururi

BMW Team RMG …………………..#15 BMW M Performance Zubehör M3 DTM

Joey Hand (SUA) …………………..+38 tururi

BMW Team RBM ……………………#8 BMW M3 DTM

 

Citeste si

Leave a Comment