Home ACTUALITATE Zeci de vedete au fost prezente la vernisajul pictorului Zoltan Lorencz

Zeci de vedete au fost prezente la vernisajul pictorului Zoltan Lorencz

by Mirela Dinica
0 comment

Zoltan Lorencz este cunoscut in lumea mondena pentru fotografiile sale. Insa Zoltan este un artist in adevaratul sens al cuvantului, iar vocatia sa este pictura.  Artistul a aniversat recent cel de-al treilea vernisajal sau  – „Tu si eu”, omagiu adus frumusetii femeii care ii este muza. 

Vernisajul expozitiei de pictura in ulei „Tu si Eu” a avut loc la Galeria de arta „AlertArt”, str. Parintele Galeriu, nr 7-9, care-i va gazdui cele 18 panze in ulei pana la data de 1 mai 2016.
In cadrul evenimentului Zoli si-a lansat si vinul „Muzele by Zoltan Lorencz” – o Feteasca Neagra din domeniile Dealul Mare Urlati.  Gazda evenimentului, Laurentiu Constantin, i-a insotit pe invitati in intr-o calatorie a simturilor vizuale, alaturi de criticul de arta Marius Tita si Dan Pavel, RFI.

Printre invitatii s-au numarat personalitati politice, medici, oameni de afaceri si vedete, iubitoare de arta si de frumos: Cristina Soloc, Octavian Ursulescu, medicul Stefan Tiron, Geanina Corondan, Mirela Vescan, Thea Haimovicz, Codrut Keghes, pictorul Marcel Thi Ele, antrenorul de fitness Monica Cazan, Kamara Ghedi, omul de afaceri Eddie Hussien.

Opera de rezistanta a expozitiei este tabloul realizat de Zoltan la trei zile după tragedia din Colectiv. Impresionat de drama prin care au trecut tinerii și marcat de suferinta rudelor acestora, Zoltan s-a apucat de pictat, iar lucrarea sa denumită ”Strigăt mut” a fost terminată în două săptămâni.

„Tabloul în sine reprezintă lupta dintre bine și rău, expusă într-un cadru filmic imaginar în care a fost răstignit Isus. Tabloul se referă la tot ce se întâmplă în lume, vorbește despre credință, despre un mit, în sensul că toata omenirea crede în ceva, dar nu știe dacă acel ceva există. Toți așteptăm să se întâmple ceva spre bine, însă nu conștientizăm că schimbarea începe cu noi”, spune pictorul.

Lucrarea este evaluată la 20.000 de euro, este ulei pe pânză și are 140/100 cm, iar Zoltan spune că dacă s-ar găsi un cumpărător, ar dona banii pentru contrucția unui spital.

Pentru Zoli pictura este mijloc de comunicare. Nascut in Targu Mures, vorbea doar limba maghiara cand s-a mutat in Oltenia. Pentru ca nu putea sa comunice cu cei din jur (nu stia limba romana), a invatat sa deseneze, apoi sa picteze ca sa poata comunica. Prin pictura sa, Zoltan Lorencz continua sa spuna…

Sponsorii evenimentului au fost Blue Fig restaurant/cafenea, domeniile Dealul Mare Urlati, Veuve du Vernai, Dinaste Group, Cumpana, Illi, Mavus.

DOMENIILE DEALU MARE – URLATI

Orașul Urlați este situat pe Drumul Vinului și face parte dintr-un areal bogat in vestigii istorice de mare importanță, înconjurate de un cadru natural de o frumusețe deosebită, caracteristică regiunii viticole Dealu Mare. Acest atu ii confera o serie de oportunitati din punctul de vedere al atractivității turistice. Situată pe paralela 45, în condiţii similare ca în regiunile Bordeaux sau Toscana, Domeniile Dealu Mare – Urlati, întinsă pe o suprafata de 100 de hectare intre judetele Prahova şi Buzău îşi merită pe bună dreptate denumirea de „Patria Vinurilor“.

Investitia in retehnologizare si replantare, in Domeniile Dealu Mare – Urlati, in valoare de aprox 3miloane de euro a condus, in anul 2008, la obtinerea premiului de excelenta pentru compania cu cele mai performante utilaje pentru producerea vinului. Cele 100 de hectare din patrimoniul companiei, sunt impartite in mod egal intre Urlati si Ceptura. Via are avantajul expunerii totale spre sud, fapt ce asigura o insolatie maxima de-a lungul perioadei de vegetatie si posibilitatea obtinerii unor vinuri rosii si albe de exceptie. Soiurile cultivate sunt: Feteasca Alba, Sauvignon Blanc, Muscat Ottonel, Riesling, FeteascaNeagra, Cabernet Sauvignon si Merlot.

Citeste si

Leave a Comment